Dr. Radu Teodorescu, medic psihiatru in cadrul Fundatiei ICAR, povesteste in Dilema Veche despre traumele pacientilor sai din zone de conflict:

„Întîi soseşte dosarul. De cele mai multe ori, sînt observaţiile unui lucrător social şi argumentele solicitantului de azil prezentate autorităţilor pentru a le convinge să-i acorde un statut legal. Alteori, ca în acea zi, nu sînt decît motivele pentru care este cerut un examen psihiatric: dureri vagi, un comportament bizar, perceput astfel de personalul centrului pentru refugiați sau de către oameni care provin din aceeaşi cultură, lipsa somnului, coșmaruri. O simptomatologie incertă, în spatele căreia se poate ascunde orice boală sau interes.

Pe Hassan şi pe alţii ca el i-am în­tîl­nit împreună cu prieteni medici şi psihologi la Fundaţia ICAR, creată în 1992 pentru îngrijirea foştilor deţinuţi politici. De-a lungul anilor, cu toţii am acumulat o expertiză unică privind consecinţele psihiatrice ale represiunii totalitare. Din 2002, am observat apariţia unui nou grup afectat de experienţe traumatice: migranţii. Familiarizarea cu efectele psihologice ale traumei ne-a făcut sensibili la nevoile lor şi ne-am extins serviciile în aşa fel încît să-i sprijinim în momentul în care fragilitatea este majoră şi mecanismele de a face faţă, depăşite. În prezent sîntem singurii care le oferim servicii medicale şi psihiatrice gratuite. Dacă suferinţa este aceeaşi ca la supravieţuitorii închisorilor comuniste, apropiindu-ne de nou-veniţi am fost confruntaţi cu o provocare: prăpastia culturală. Înţelesuri, valori, norme comportamentale modulează expresia suferinţei psihiatrice, definesc frontiera între normal şi patologic, orientează diagnosticul şi tratamentul. Cu răbdare, tact, curiozitate, empatie am învăţat cum să ne adaptăm astfel încît să îngrijim cît mai bine, evitînd o patologizare sau, dimpotrivă, o normalizare excesivă.”

Articolul integral aici.