România și Elveția, parteneri pentru recuperarea persoanelor traumatizate

Fundația ICAR și Asociația Pluriels din Elveția vor coopera, timp de doi ani, pentru a realiza și acredita în România un curs de intervenție în traumă la care vor participa profesioniști români care lucrează cu migranții și refugiații ajunși în România.

Programul de training va fi primul program din România elaborat în urma unui transfer de expertiză de la specialiștii elvețieni, axat pe sensibilitate culturală și orientat către nevoile și resursele persoanelor traumatizate din rândul migranților și refugiaților.

Fundația ICAR, organizație cu expertiză de 20 de ani în lucrul cu victimele torturii, implementează acest proiect în parteneriat cu Asociația Pluriels, o organizație non-profit din Geneva, formată din specialiști în sănătate mintală (psihologi, psihoterapeuți) cu experiență internațională în formare profesională.

Cele două organizații vor să răspundă disparităților existente în expertiza specialiștilor români ce lucrează cu grupuri vulnerabile și persoane traumatizate, precum și accesului lor limitat la programe de formare profesională specifice, practice și țintite pe lucrul cu migranți. Astfel, experții elvețieni în sănătate mintală contribuie substanțial la pregătirea profesioniștilor români care lucrează cu migranții și refugiații ajunși în România.

Mai multe informatii in comunicatul de presa integral.

 

Cursul este organizat în cadrul proiectului “Armonizarea standardelor de formare profesională în domeniul intervenției în psihotraumă prin cooperare elvețiano-română”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Proiectul isi doreste crearea unui curs de training sustenabil de formare profesionala pe trauma adresat specialistilor romani in sanatate mintala, curs care va fi realizat prin transfer de expertiza de la partenerul elvetian. Dupa realizarea curiculei, cursul va fi recunoscut si acreditat la nivel national in Romania si se va rula un curs-pilot sustinut de o echipa mixta de experti romani si elvetieni.

0
Share
Elena Patrateanu

Leave a Reply