În pregătire
• Curs ‘Noțiuni introductive în psihologia de urgență’ susținut de psihologul Alfredo Camelo, coordonator al celulei de criză sub egida Direcției de Resurse Umane de Stat din Geneva. Din vasta sa experienţă amintim: expert formator în psihologia intervențiilor de urgență și a gestionării situațiilor de catastrofe umanitare sub egida Organizației Internaționale de Protecție Civilă pentru profesioniști din nouă țări mediteraneene, magrebiene și din Africa Ecuatorială; fost profesor la Școala de Înalte Studii în Domeniul Sănătății din Geneva; anchetator mandatat de Geneva pentru lupta împotriva hărțuirii sexuale și psihologice la locul de muncă;
• Curs ‘Elemente de psihotraumatologie în cazul traumelor severe (tortură și alte tratamente inumane și degradante)’ susținut de dr. Radu Teodorescu – medic primar psihiatru la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, preşedintele Asociaţiei Române de Terapii Comportamentale şi Cognitive, precum şi al Asociaţiei de Psihiatrie Comunitară și vechi colaborator al Fundației ICAR.
Cursurile se adresează în egală măsură specialiștilor în sănătate mintală, celor care lucrează cu migranții și refugiații ajunși în România, precum și tuturor celor interesați în recuperarea persoanelor traumatizate.